Istoricul Şcolii cu clasele I-VIII nr. 64 “Ferdinand I”
Acest loc de poveste care se iveşte în zona Gării de Est binecuvântează odihna trecătorului cu imaginea unui castel boieresc, ce înnobilează o vecinătate cu greutate istorică şi cu străpungeri moderne ale cartierelor muncitoreşti.
Clădirea, monumentală, are o impresionantă suprafaţă de 3 635,19 m², construită din cărămidă şi acoperită cu ţiglă, având un demisol si un subsol, parter, doua etaje şi o mansardă. Descrierea ei ar fi demnă de epitete rubeniene, căci predomină grandiosul şi bogăţia stilistică.
Drumeţul grăbit spre gară se întreabă: “ O fi muzeu?” Cei ce prind perspectiva dinspre Amiral Murgescu: “Ia uite! Trei tei eminescieni!”. Iar cei din ferestrele-nţesate ale blocurilor: “Ce zarvă fac copiii ăştia!”. În orice voce vei surprinde dragostea … de viaţă a privitorului.
Privitul – dar ce spun locuitorii acestui spaţiu, “stăpânii” acestui “castel”… E simplu. Deschidem Cartea de onoare a şcolii inaugurată în anul şcolar 1967 – 1968, “care va fi folosită numai de colectivul de conducere pentru fapte deosebite în muncă”. Domnul director trecea meticulos în şapte puncte evenimentele de vază ce vor fi putut fi menţionate în CARTEA DE ONOARE a şcolii. Doar un exemplu: “cadre didactice care au folosit mijloace şi procedee, metode deosebite în munca instructiv – educativă”- vă sună cunoscut? Tot din 1968, ecou până la noi, cuvinte de învăţăcel ( din clasa a V a C): “Spre apus acum coboară/ Helios prea luminatul/ Păsările nu mai zboară,/ Vine- Uranus înstelatul.” (“Noaptea”). Aşa cum îi şade bine unei şcoli, elevi şi profesori, umăr lângă umăr pentru a da sens şi viaţă acestui loc. .. de poveste- Şcoala 64. Tot dinspre atunci un îndemn spre întoarcerea la natură în pur spirit ECO: “Călătorule, dragă, şi dacă a doua zi, înviorat de un somn bun şi de aerul tare şi rece al dimineţii precum şi de apa rece ca gheaţa care parcă îţi arde faţa, vei porni în sus către <Hornuri> , pe urcuşul abrupt al văii Mălăieşti, trecând cu tâmplele zvâcnind de oboseală şi emoţie prin strâmtoarea îngustă a Hornurilor de piatră şi, dacă aşezându-te pe iarbă pentru a-ţi trage răsuflarea, ai să priveşti hăul din care ai venit, o micuţă cutioară âţi aminteşte cu greu cabana care te-a adăpostit.”
Model de frază pentru subordonare, model de emoţie scrisă sau de cuvânt înainte pentru o carte despre turism… Poate chiar ar merita în spirit antreprenorial să vinzi aceste vechi cuvinte ca reclamă pentru cabana Gura Dihamului.
Clădirea şcolii beneficia în anul 1953 de un PAŞAPORT editat la cererea Direcţiei Generale a Rezervelor de Muncă aporbat de Consiliul de Miniştri.
“Iscodirea tainelor naturii, nepreţuitul dar al scrisului sau al penelului, a muncit serios şlefuind cu răbdare şi perseverenţă rodul talentului vostru, aşa cum diamantul îşi dezvăluie strălucirea după o migăloasă prelucrare”, rămân îndemnurile doamnei profesor Dorobanţu Maria către sfielnicii elevi ai anului 1968 ce păşeau pragul Şcolii Generale Nr. 64.
Să fi fost acolo, lângă ei, printre uniformele fluturânde şi zâmbetele împărţite cu dărnicie, braţ la braţ cu emoţia dascălilor fulguiţi pe la tâmple de viscolele vremurilor sau ale celor cu plete în vânt şi inimi răscolinde, nu cred că , în esenţă, multe să se fi schimbat…
Chiar şi cuvintele de mai sus… sunt depăşite, oare, de competenţele anului 2012, de obiectivele cadru de referinţă, specifice sau operaţionale din anii 2000, de scopurile şi idealurile educaţionale dictate de timpurile mereu înnoitoare? Nu. Sigur nu. Doamna profesor scria un articol în publicaţia şcolii care se numea simplu: “Revista noastră”. Ce minune… Noi, epigonii de acum, ne disputăm aceste nepreţuite numere. Cei care le au – privilegiaţi. Privirea înapoi nu poate avea ferestre în afara CUVÂNTULUI. Mai multe iniţiative ale şcolii s-au dorit a se hrăni din izvoarele trecutului. .. Fotografii puţine, supravieţuitori- deloc, veşti în presa vremii – rareori, foşti elevi, profesori – umbre. Suntem doar în anul 2012 al noului mileniu.
Un număr de 18 întreprinderi, printre care, “Arsenalul Armatei”, “SET”, furnizau elevi, partea practică reprezentând o legătură stabilă cu comunitatea. Pe lângă materiile unei şcoli de cultură generală, apăreau în planul de învăţământ şi tehnologia şi desenul tehnic. Colectivul de cadre didactice condus mulţi ani de inginerul Teodoru Alexandru se primenea an de an cu personalităţi din lumea culturală.
Nume de răsunet, Tudor Vianu contribuia la creşterea prestigiului învăţământului în anii de început, elevul Biberi Ioan ajunge prorector al Institutului Politehnic, Bucureşti.
Cei 400 de elevi beneficiau de condiţii de studiu şi de pregătire profesională excelente.
În 1951 a devenit Şcoala profesională Nr. 3 metalurgică, tutelată de Întreprinderea “Vasile Roaită”.
În 1969, domul director Cuteanu F. Macovei schimba existenţa de un an a Revistei şcolii, vorbind în al său “Cuvânt înainte” despre “clocotul vieţii noi, creatoare, care caută teren de manifestare, de afirmare a înclinaţiilor şi aptitudinilor”. Şcoala se mândrea cu activitatea cercurilor de anatomie, de scriere pe metal, de matematică.
Deschiderea către nou, către mai bine, devenea pregnant o coordonată esenţială a vieţii şcolii. Interesul pentru nestematele spaţiului românsc- Delta Dunării, Alpii Transilvaniei- era păstrat prin Cercul micilor turişti. “Revista noastră” publica un inedit interviu cu prima femeie antrenoare de rugby din lume, doamna profesor a Şcolii Nr. 64, Mariana Lucescu, o tradiţie care-şi vede renăscute rădăcinile în noua echipă de rugby pe care doamna profesor Natalia Karaiosifoglu o iniţiază în tainele acestui sport.
Elevii şi profesorii comunicau cu semenii lor prin corespondenţă. Printre semnatarii unor îndemnuri pentru elevii Şcolii Nr. 64, în februarie 1969, Profesorul doctor docent Gheorghe Zapan – Membru corespondent al Academiei din New- York , care le dorea ca “Revista să fie un imbold pentru stimularea elevilor”.
Şi pentru că totul are sens doar prin cărţi, să ascultăm din nou îndemnul din „Revista noastră” din 1969: Mihai Eminescu: „Citeşte! Citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii.”
Anul 1970 notează alte rezultate încurajatoare, şcoala devenind promotoarea în zonă a popularizării culturii prin teatru, prin înfiinţarea Cercului de păpuşari şi a primului teatru de cartier pentru copii.
Sala de festivităţi cu peste 200 de locuri oferea elevilor entuziaşti condiţiile pentru dezvoltarea acestor aptitudini. Astfel, sunt puse în scene piese ca : “Un erou fără glorie” de Virgil Stoenescu şi “Clătite cu magiun” de Mircea Sântimbreanu, “De ce aleargă câinele după pisică”, de Tudor Muşatescu. Copiii participau şi la concursurile de artişti amatori de la Palatul Pionierilor. Inspirat de aceste încercări onorante ale elevilor şcolii, scriitorul Mircea Sântimbreanu le adresa în Cuvântul introductiv al Nr. 3 al “Revistei noastre” câteva sfaturi: a nu se depărta de copilărie, de fantezia şi zburdălnicia ei, a nu copia pe cei mai mari, ci a fi ei înşişi “ făra galoane de academician la … 15 ani” . Tot cu acel moment am putea face un arc peste timp, căci Mircea Sântimbreanu făcea o asemănare între “Revista noastră” şi un copil, pe care îl vedea: “frumos, îmbrăcat de sărbătoare şi, din această cauză, puţin stingherit, mai mult serios decât vioi, visător şi poetic, inteligent şi cuminte şi mai ales prietenos şi respectuos”. Aceste date genetice s-au păstrat în familia Şcolii Nr. 64. Ca dovadă, revista realizată cu elevii de doamna profesor director adjunct Doina Burtea, se numeşte “Suflet de spiriduş”.
După 1970, s-au succedat la conducerea şcolii nume prestigioase pentru dezvoltarea şi modernizarea procesului de învăţământ: profesor Tănase Constantin, profesor Diaconu Alecu, profesor Cuteanu Macovei, profesor Ţepelea Adriana, profesor Patriche Ioana, profesor Nicolescu Anca, profesor Cucu Dumitrescu Simona, profesor Dascălu Violeta, Croitor Laura, Maxim Poliana Carmen, Costinean Maria-Liliana iar directori adjuncţi: Lungan M, Coţofană Gheorghe, Ungureanu Aurelia, Vişinescu Ozana, Cioroiu Sevastiţa, Niculescu Virginia, Fierbinţeanu Georgina, Toşa Anca, Mihală Mariana Mirela, Grama Aureliana, Dascălu Violeta, Burtea Doina,Gheorghe Elena, Angheluță Tița si Vintilă Ionel.
În acest context, biblioteca şcolii a cunoscut permanent schimbări, îmbunătăţiri in dezvoltarea fondului de carte, contribuind la cultivarea gustului pentru lectură, la accentuarea legăturii elevilor cu cartea.
Bibiotecarii şcolii au fost pe rând: Popescu Rodica, profesor Rausch Regeni (muzică), Vişinescu Radu, Badea Paula.